Definind Proza


PROZA

Proza

[Sursa Informativă: 

http://literaturaromana.g0.ro/article/proza-2-1.html ]

 

Cuvântul “proză” vine din fr. “prose ” şi înseamnă “discurs care înaintează în linie dreaptă”. Proza se defineşte de obicei în opoziţie cu poezia, ca formă a discursului oral sau scris, ca mod de expresie ce nu este supus versificaţiei. Proza apare ca reacţie împotriva poeziei care, folosind mijloace de expresie metaforice şi “ornamente” stilistice nu clarifică sensul, ci deturnează înţelesul ideii. De altfel, Moliere definea conceptul cu ironia binecunoscută: “Tot ce nu este proză este vers: tot ce nu este vers este proză”. B. Croce este printre primii care a diferenţiat mijloacele de expresie ale prozei de cele poetice, considerând că acestea nu exprimă stări afective şi sentimente, ci se îndreaptă către gândire. Mai târziu, Roland Barthes defineşte proza păstrând aceeaşi idee: “un discurs minim, care vehiculează în modul cel mai economic gândirea”. (Cf. “Dicţionar de termeni literari”, Ed.Academiei)

Proza epică (narativă) este o modalitate de comunicare orală sau scrisă prin care autorul îşi exprimă concepţia despre lume şi viaţă în mod indirect, apelând la naraţiune, descriere, dialog şi personaje.

Naratorul este o instanţă intermediară între autor şi cel ce relatează întâmplările, folosind verbele “dicendi” (a zice) şi “sentiendi” (a simţi). Autorul este cel care a creat universul epic, iar naratorul este cel care comunică evenimentele povestite cititorului fictiv. Naratorul poate fi:

– narator omniscient = care ştie tot ceea ce fac, gândesc sau intenţionează să intreprindă personajele şi comunică aceste fapte cititorului fictiv; el se identifică, uneori, cu autorul în cazul romanului realist;

– naratorul-personaj = personajul narează o întâmplare în care este implicat direct, participând ca erou literar în succesiunea evenimenţială;

– naratorul-confident = naratorul căruia i s-a relatat povestirea pe care, la rândul său, o istoriseşte altor personaje sau cititorului fictiv;

– naratorul-mesager = transmite mai departe auditoriului din text povestirea, întamplările, evenimentele pe care le-a aflat el şi le stie din alte surse;

Din punct de vedere al conţinutului comunicării, proza poate fi: ştiinţifică, filzofică, beletristică, publicistică, memorialistică, iar dupa curentele literare ce se manifestă în compoziţia narativă a operei literare, proza este romantică, realistă, naturalistă, fantastică etc.

 

[pentru articol, Drepturi Depline Rezervate ©literaturaromana.g0.ro]

 

Definind Poezia


POEZIA

Poezia

 [ Sursa Informativă: http://ro.wikipedia.org/wiki/Poezie ]

 

Poezia (din grecescul – poiesis, care are sensul de “facere” sau “creare”) este o formă de arta în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice și evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificația sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.

Discuțiile pe tema poeziei au o istorie lungă. Aristotel este unul dintre primii filosofi care au încercat să definească poezia în tratatul Poetica, care pune accent pe utilizarea discursului în retorică, dramă, cântec și comedie. Încercările de mai târziu de a defini poezia au pus accentul pe trăsături cum ar fi repetiția sau rima și au accentuat estetica prin care poezia se distinge de proză. Începând de la mijlocul secolului XX, poezia a fost uneori definită într-un sens larg, ca un act creativ fundamental care utilizează limba.

[pentru articol, Drepturi Depline Rezervate ©Wikipedia Website]