Avantaje şi dezavantaje culori acrilice vs. ulei


Avantaje şi dezavantaje culori acrilice vs. ulei


08-Avantaje şi dezavantaje culori acrilice vs. ulei

 

[Sursa Informativă:

http://magdavacariu.blogspot.ro/2010/02/culorile-acrilice.html  ]

 

 

AVANTAJE CULORI ACRILICE FATA DE ULEI

 

Toxicitate redusa fata de culorile ulei, nu au miros, mediile pentru diluare nu sunt toxice, bune pentru cei sensibili la solventi; acrilicele sunt potrivite pentru cei lucreaza in preajma copiilor, sau pentru cei care lucreaza in spatii mici, sau comune, etc.Se usuca repede, un tablou in straturi poate fi terminat foarte repede in comparatie cu un tablou in ulei

Lucrul este mai ingrijit si mai curat, nu e nevoie de atatea carpe ca la ulei; la ulei tuburile si pensulele se pot murdari in timpul lucrului si de aici uleiul ajunge pe piele si haine, etc.

Se pot folosi mult mai putine pensule ca la ulei, pentru ca se clatesc doar cu apa in timpul lucrului

Nu se crapa in timp, nu se ingalbeneste.

 

DEZAVANTAJE FATA DE ULEI

 

Cu multa practia, se pot ajunge la performante asemanatoare uleiului, dar de multe ori tablourile in acrilic arata mai rau decat cele in ulei. Par sa fie mai influentate si de conditiile de lumina, tablourile in ulei vor arata bine in aproape orice fel de lumina, tablourile in acrilic au nevoie de conditii optime de iluminare, altfel culorile vor arata terne.

Cand se lucreaza mai gros, fara medii impasto, textura acrilicului este net inferioara texturii uleiului.

Acrilicul se lucreaza mai greu decat uleiul, nu are aceiasi consistenta si acoperire pe mari suprafete ca uleiul. Efortul de a picta pare mai mare decat la ulei. Acrilicul se usuca foarte repede pe panza, de aceea tehnica trebuie adaptata. Acrilicul este potrivit artistilor care lucreaza foarte repede si vor rezultate rapide.

Paleta se usuca foarte repede

Pensulele se usuca in timpul lucrului, de aceea trebuie tinute cu varful in apa, lucru care le poate strica in timp.

Parerea mea este ca daca se folosesc culori de calitate de nivel profesional, lucrul in acrilic este mai scump si se consuma mai multa culoare decat la ulei.

Si totusi in ciuda dezavantajelor fata de ulei, folosesc uneori acrilic, si am sa va spun exact de ce aleg o varianta sau cealalta:

Folosesc acrilic cand am comenzi care trebuie terminate repede, sau cand fac lucrari care trebuie trimise prin posta dupa ce le termin; daca lucrez in ulei, e nevoie de inca cateva zile pana la o uscare completa, daca lucrez cu mediu pentru uscare rapida, sau peste o saptamana daca lucrez cu ulei de in.

Folosesc acrilicul la majoritatea tablourilor in ulei, la primele straturi, pentru a economisi foarte mult timp.

Prefer acrilicul pentru un anumit tip de pictura, mai stilizata, cu uleiul mereu ajung pana la urma, la o pictura foarte realista si detaliata.

Prefer uleiul pentru lucrarile cu tehnica chiaroscuro, uleiul are avantajul ca arata bine si are acea adancime chiar si in culori foarte inchise.

 

[TEXTUL nu conţine diacritice]

 

[pentru articol, Drepturi Depline Rezervate ©Magda Vacariu Art Blog]

 

Leave a comment