Genurile artelor plastice


Genurile artelor plastice

 

 09-Genurile artelor plastice

 

Ţin să mulţumesc realizatorilor unui alt site ce vizează domeniul artistic, de asemenea persoanei care se ocupă cu administrarea sa pentru acordarea permisiunii de a posta unele articole care vor contribui permanent la educarea noastră şi promovarea spiritului artistic. Invit de asemenea pe cei care vor citi acest articol spre navigarea pe site-ul http://www.moldovenii.md , deoarece vor găsi acolo o resursă bogată în privinţa domeniului nostru îndrăgit: Arta.

În continuare, redau un prim articol, cu referinţă asupra artelor plastice:

[Sursa Informativă:

http://www.moldovenii.md/section/90  ]

 

Arta plastică, următoarele genuri, cunoscute ca arte majore (pictura, sculptura, grafica) şi minore, care se asociază cu artele decorative. La rîndul lor, fiecare gen are mai multe subdiviziuni, care vizează specificul tehnicii, materialul de bază utilizat şi subiectul reprezentat.

 

Pictura, de exemplu, se realizează în encaustică, temperă, ulei, acril, pe suport de lemn, pînză sau carton, în calitate de subiecte fiind selectate cele mai diverse  teme – biblice, mitologice, istorice, cotidiene, care pot fi reprezentate ca tablou de gen, peisaj, portret, natură statică, cu sau fără prezenţă umană, redate tridimensional, creînd iluzia spaţială a imaginilor prin intermediul volumului, formei, clarobscurului, facturii, luminii şi umbrei etc.

 

Grafica, la rîndul său, apelează la motive similare, avînd  însă alte materiale, forme şi tehnici, de la care, uneori provine şi denumirea subdiviziunilor – miniatură, acuarelă, pastel, gravură (desen, laviu, xilogravură, acvaforte, mezzotinto, linogravură), spre exemplu: gravura de carte sau cea de şevalet (stampa).

 

Sculptura este genul de artă care poate fi contemplată  de jur-împrejur şi poate fi realizată prin cioplire (dăltuire) (granitul, marmura) sau turnare (bronzul,diferite aliaje metalice), constituind sculptura în rond-bosse (rotundă), relief şi altorelief, apelînd, de obicei, la un limbaj plastic specific – alegoric, simbolic sau comemorativ.

 

Artele decorative (ceramica, giuvaergeria, sticla artistică, tapiseria, batic-ul) au avut la începuturi doar funcţii utilitare (pentru păstrarea, transportarea şi utilizarea alimentelor, pentru protecţie) fiind decorate cu imagini sau ornamente decorative, devenind, cu timpul, obiecte estetice de lux, care înfrumuseţează ambianţa locuinţelor. Sunt cunoscute renumitele vase de ceramică greacă pictate cu figuri roşii şi negre, porţelanul şi batic-ul chinez, majolica italiană, tapiseria franceză şi cea germană.

 

Pictura şi sculptura mai au şi o altă formă de artă – arta monumentală, care este o simbioză a supradimensionării formei şi volumelor. Din această categorie face parte sculptura (statuile, statuile ecvestre, monumentele comemorative) şi pictura cu diverse tehnici în frescă, pictură murală, mozaic, vitraliu), realizate în proporţii şi forme considerabile.

 

În diverse perioade ale existenţei artelor plastice, operele, sunt atribuite, convenţional, unor stiluri şi tendinţe diverse, delimitate pe anumite intervale de timp şi regiuni (manierism, baroc, clasicism, academism, realism, romantism, impresionism, postimpresionism, abstracţionism, etc.), manifestîndu-se în cadrul tuturor genurilor de artă.

 

Operele de artă plastică sunt principalele obiective ale muzeelor şi colecţiilor de artă din toată lumea.  “

 

[pentru articol, Drepturi Depline Rezervate © Moldovenii.md ]

 

 

Advertisements

Definind Desenul


DESENUL

Desenul

[Sursa Informativă: http://ursusfamily.narod.ru/Met.html  şi

http://www.caricatura-ta.ro/news/Desenul-si-rolul-lui-in-lumea-artelor  ]

 

Desenul este o artă prin care se poate reprezenta grafic o figură, un  obiect , un peisaj pe o suprafaţă bidimensională. Transpunerea acestora se poate realiza cu ajutorul simbolurilor, linilor, sau punctelor. După cum bine realizăm din percepţia vizuală desenul poate fi colorat sau monocrom. De asemenea citându-l pe Henri Matisse, aflăm că desenul este transpunerea unei linii în jurul unei idei. Desenul face parte din categoria artelor vizuale.

Victor Ursu, despre Desenul Artistic:

“Desenele din peşteră redau foarte exact forma (animalelor). în desenele lor predomină silueta, abrisul, “pata”, volumul există şi reese din siluetă.

Desenul este îndeplinit sută la sută intuitiv şi nu există nici o picătură de ştiinţă sau teorie (modernă). Aici domină simţul, intuiţia, care cuprind aşa capacităţi ale omului ca caracterul formei, proporţiile, ritmul, relaţiile de ton (iaraşi-intuite).

Nici un savant în artele plastice din zilele noastre nu poate ajunje la nivelul desenelor omului primitiv (desenele se păstrează şi în zilele noastre în renumitele peşteri din Franţa).

Desenele din Grecia Antică, care s-au păstrat pe ceramica de uz casnic, iaraşi ne demonstrează cît de bine se poate reda volumul (forma) prin abrisul ei. Iaraşi – forma se “citeşte” foarte bine prin silueta ei. Se înţelege în aceste desene predomină silueta, iar forma este supusă. Orice olar grec, datorită faptului, că lucra intuitiv, desena, din punctul de vedere a zilelor noastre, excelent, foarte bine.

Şi aceşti olari desenau aşa de bine datorită faptului că intuiţia era descătuşată, fără greutăţile (petrele) ştiinţifice (perspectiva) ale construcţiei formei, care a apărut mai tîrziu în timpul “Renesans”.

În primele decenii ale Epocii Renaşterii, pînă la apăriţia academiilor de arte desenul păstra încă duhul artei greceşti, conţinea în măsura normală ştiinţa (perspectiva) şi percepţia sinceră, domina totuşi sinceretatea, ştiinţa ocupînd locul ei binemeritat, ca ajutor al artei, da nu ca dictator în arte.

Cel mai renumit reprezentant al desenului încă proaspăt, firesc, şi totodată întărit cu ştiinţele din domeniul perspectivei este Michelangelo Buonarotti, marele sculptor italian. În desenele autorului figurile umane par vii, pline de viaţă, spre deosebire de desenele de mai tîrziu din academiile de arte, care par împetrite, lipsite de viaţă.

În desenele care s-au păstrat, Michelangelo foloseşte un limbaj grafic foarte clar, în unele fragmente atît de clar, încît putem face analize metodice pentru studenţi. Putem găsi cheia cu ajutorul căreia autorul construieşte forma, pînă la un procedeu grafic.

Suprafaţa care construieşte forma este haşurată, la extreme este accentuată. Reiese că haşurarea se află între două linii, care sînt mai grase decît cîmpul haşurat. Dacă înlăturăm haşura rămîn doar cele două linii.

Ca regulă una dintre ele este mai întunecată, devinind dominantă.

În desenele de mai tîrziu Michelangelo utilizează tot mai des o singură linie, urmată de un cîmp haşurat, accentul este plasat pe linie care se extenuază pînă ce dispare, a două linie se subînţelege (datorită ritmului). Uşor se cere concluzia că la baza desenului autorului se află o sistemă formată din două linii sau o linie extenuată.

În zilele noastre majoritatea artiştilor plastici, designerii, arhitecţii ştiu bine despre relaţiile abris – formă în imagine.

Putem aduce ca exemplu mulţi autori şi curente. în calitate de modele ne pot servi şi desenele (implementate în pictură) a pictorului A. Kuprin. În desenele lui Kuprin abrisul trece mai evident în formă prin procedeul extenuării tonale, extenuare tonală, care, la rîndul ei, reese din haşurarea suprafeţelor care “pleaca” de la vederea noastră şi care, de fapt, ne dă senzaţia formei.

În desenul lui Kuprin “pata” are calitatea de dominantă dar într-o măsură mai mică decît în desenele de pînă la Epoca Renaşterii (pînă la apariţia disciplinei “Perspectiva”). Deci relaţia dominantă-abris – supusă-forma (perspectivă) în zilele noastre s-a schimbat, a devenit alta, forma a mai cîştigat cîteva poziţii din contul abrisului.

Dar asta nu înseamnă, că forma a devenit dominantă. Forma totuna rămîne supusă abrisului. Abrisul, deci, rămîne dominant.

Forma trebuie să domine evident şi pronunţat numai la disciplina “Perspectiva”, obiect strict ştiinţific. Acolo se studiază în profunzime construcţia formei, metodele de construcţie, situaţia obiectelor în spaţiu faţă de punctul nostru de vedere, teoria umbrelor, teoria oglindirii, etc.

Talentul autentic (artistic) conţine un anumit simţ al proporţiilor, al caracterului formei, al relaţiilor tonale, al relaţiilor culorilor şi alte multe nuanţe a artei vizuale. Talentul autentic (artistic) se deosebeşte de talentele mai mici în primul rînd prin perceperea abrisului, “petei”. Talentele artistice conţin o anumită logică a perceperii şi redării formei, logică foarte simplă şi foarte clară.

Talentul autentic conţine, în afară de un simţ dezvoltat al formei, culorilor, şi un anumit program, o anumită informaţie (în domeniul artistic), care, scoasă “la suprafaţă”, “crescută”, poate da nişte rezultate fantastice (Valeria Duca).

Talentul artistic se conţine în sesizarea abrisului şi nu în forma construită. Abrisul, ca dominantă în artele plastice, caracterizează clar şi exact talentul adevărat. Forma, ca construcţie, caracterizează savantul, omul de ştiinţă, poate – criticul de artă, poate – filosoful în domeniul artelor, poate – un profesor excelent, etc.

Deci, este firesc ca în natura omului (şi artiştilor plastici) să domine “pata”, abrisul, şi nu forma.

Procesul de sesizare a formei este următorul:

În primele fracţiuni de secundă ochiul uman vede numai abrisul.

În următoarele minute vederea umană “scanează’ forma – mai întîi generalizată, mai tîrziu pînă la cele mai mici detalii.

În ultimele secunde (după ce vederea devine suprasaturată de evaluarea formei) ochiul uman trece iaraşi la sesizarea abrisului.

Concluzia vine de la sine: sesizarea “petei” este prioritară pentru vederea umană.”

 

 

 

 

[pentru articol, Drepturi Depline Rezervate © Caricatura-ta.ro / Ursusfamily.narod.ru]